Mecanică clasică este una din primele ramuri ale fizicii, atât în sens istoric, cât şi ca importanţă ştiinţifică. Ea a fost fundamentată ca ştiinţă de către Galileo Galilei şi Isaac Newton în sec. XVII, prin formularea unui set redus de principii ale dinamicii corpurilor. Principiile sunt adevăruri unanim recunoscute, verificabile prin consecinţe într-o multitudine de situaţii din viaţa reală. Împreună cu observaţia şi experimentul, ele servesc la formularea legilor fizice, care reprezintă legături cantitative de tip cauză-efect între mărimile relevante într-un proces fizic. Structura matematică a mecanicii clasice a fost întregită ulterior prin lucrările lui Lagrange, în secolul al XVIII-le şi Hamilton în sec. al XIX-lea. Considerată, timp de peste 200 de ani, ca o ştiinţă "închisă", mecanica clasică a revenit în atenţia fizicienilor în ultimele decenii, pe măsură ce matematica i-a furnizat un set de instrumente noi pentru analiza dinamicii sistemelor a căror evoluţie este descrisă de ecuaţii neliniare, iar tehnica de calcul i-a pus la dispoziţie mijloace tot mai performante. Nu este întâmplător că un număr în creştere de colective de cercetare din universităţi îşi focalizează astăzi chiar în domeniul mecanicii interesul pentru studierea unor aspecte calitative de dinamică neliniară, cum ar fi, de exemplu, tranziţia de la comportamentul liniar la cel turbulent sau haotic. Pe lângă rolul informativ, aceste cunoştinţe au impact formativ esenţial, întrucât ele servesc la înţelegerea lumii înconjurătoare, fiind instrumente necesare pentru rezolvarea a nenumărate probleme din viaţa reală. Fenomene din biologie, chimie, astronomie nu pot fi explicate fara aportul cunostintelor de mecanica, fiind fundamentale in intelegera si predarea disciplinei Stiinte.

Tip de curs: Obligatoriu