Optica este o parte a fizicii care studiaza lumina si fenomenele luminoase. Ea cerceteaza natura luminii, producerea, propagarea, absorbtia, interactiunea ei cu substantele precum si masurarea marimilor ce caracterizeaza lumina. Lumina, generata sau reflectata de diverse corpuri constituie agentul fizic care, prin intermediul retinei, face ca ochiul sa poata vedea aceste corpuri (gr. Opsis = stiinta despre vedere). Natura luminii si comportamentul ei au preocupat pe oameni din cele mai vechi timpuri, dar deabia o data cu dezvoltarea metodelor experimentale de verificare a ipotezelor, cercetarea a devenit din speculativa, stiintifica. Snellius dovedeste in 1626 ca lumina se propaga in linie dreapta iar in 1637 Descartes enunta legile refractiei. Inceputul secolului al XVIII-lea este marcat de o dezvoltare exploziva mai ales a opticii geometrice, prin lucrarile fundamentale ale lui Gauss si Lagrange. Newton sustinea natura corpusculara a luminii si se baza pe caracterul rectiliniu al propagarii luminii si pe legile reflexiei, pe care le asemana cu ciocnirea corpurilor. Teoria lui Newton nu putea insa explica fenomenele de interferenta, difractie sau de polarizare. In 1679 Huygens a emis teoria ondulatorie, in baza datelor experimentale: lumina este o consecinta a miscarilor vibratorii si se propaga prin unde; o radiatie monocromatica se datorieste unei miscari sinusoidale de perioada determinata, caracteristica radiatiei; undele luminoase sunt transversale, adica normale pe directia de propagare. Maxwell arata in 1865 ca lumina se datoreste vibratiilor unui camp electric asociat cu un camp de inductie magnetica, perpendiculare intre ele, iar anasmblul acestor campuri constituie campul electromagnetic. Experientele lui Hertz si ale lui Marconi au confirmat previziunile teoretice ale lui Maxwell. 

Tip de curs: Obligatoriu