Opt Optica
Optica este o parte a fizicii care studiaza lumina si fenomenele luminoase. Ea cerceteaza
natura luminii, producerea, propagarea, absorbtia, interactiunea ei cu substantele precum si
masurarea marimilor ce caracterizeaza lumina.
Lumina, generata sau reflectata de diverse corpuri constituie agentul fizic care, prin
intermediul retinei, face ca ochiul sa poata vedea aceste corpuri (gr. Opsis = stiinta despre
vedere).
Natura luminii si comportamentul ei au preocupat pe oameni din cele mai vechi timpuri, dar
deabia o data cu dezvoltarea metodelor experimentale de verificare a ipotezelor, cercetarea
a devenit din speculativa, stiintifica.
Snellius dovedeste in 1626 ca lumina se propaga in linie dreapta iar in 1637 Descartes
enunta legile refractiei. Inceputul secolului al XVIII-lea este marcat de o dezvoltare
exploziva mai ales a opticii geometrice, prin lucrarile fundamentale ale lui Gauss si
Lagrange. Newton sustinea natura corpusculara a luminii si se baza pe caracterul rectiliniu
al propagarii luminii si pe legile reflexiei, pe care le asemana cu ciocnirea corpurilor. Teoria
lui Newton nu putea insa explica fenomenele de interferenta, difractie sau de polarizare. In
1679 Huygens a emis teoria ondulatorie, in baza datelor experimentale: lumina este o
consecinta a miscarilor vibratorii si se propaga prin unde; o radiatie monocromatica se
datorieste unei miscari sinusoidale de perioada determinata, caracteristica radiatiei; undele
luminoase sunt transversale, adica normale pe directia de propagare. Maxwell arata in 1865
ca lumina se datoreste vibratiilor unui camp electric asociat cu un camp de inductie
magnetica, perpendiculare intre ele, iar anasmblul acestor campuri constituie campul
electromagnetic. Experientele lui Hertz si ale lui Marconi au confirmat previziunile teoretice
ale lui Maxwell.